Lucrările pe strada Cernatului din Târgu Secuiesc se încheie până la mijlocul lunii mai

Lucrările pe strada Cernatului din Târgu Secuiesc se încheie până la mijlocul lunii mai

Procesul de înlocuire a vechilor conducte de apă de pe strada Cernatului din municipiul Târgu Secuiesc se apropie de final, rețeaua urmând să fie pusă în funcțiune cel târziu până la mijlocul lunii mai.  

Directorul societății, Kozsokár Attila, afirmă că lucrarea este extrem de importantă, având în vedere că în zonă erau înregistrate unele dintre cele mai mari probleme.

 

Care este calitatea apei potabile în județul Covasna?

Care este calitatea apei potabile în județul Covasna?

De multe ori, în urma unor lucrări de reparații în rețea, apar semne de întrebare privind calitatea apei care curge la robinet. Trebuie știut că în cazul în care indicele de turbiditate nu depășește valoarea maximă admisă de Legea privind calitatea apei potabile, respectiv de 5 unități, apa tulbure nu pune în pericol consumatorii.

Anunţ de interes public

Anunţ de interes public

Operatorul Regional Gospodărie Comunală SA. informează consumatorii că pe data de 6 aprilie 2021 au început lucrările de înlocuire a conductei OL, cu diametrul de 400 mm, în fața stadionului Sinkovits, care conductă traversează strada Petőfi Sándor.

 

 

Blocaje în sistemul de canalizare

Blocaje în sistemul de canalizare

Se întâmplă tot mai des ca pompele de canalizare să sufere avarii majore ca urmare a faptului că locuitorii aruncă în toalete deșeurile care ar trebui să ajungă la gunoi. Pe lângă pompa avariată din cauza unor portocale aruncate în urmă cu câteva luni
în canalizarea din localitatea Sântionlunca, angajații Gospodărie Comunală SA colectează frecvent cantități importante de materiale textile, bucăți de lemn, blană de animale și resturi de alimente.

În așteptarea unei licitații pentru finalizarea apeductului de la Întorsura Buzăului

În așteptarea unei licitații pentru finalizarea apeductului de la Întorsura Buzăului

Este extrem de frustrant să derulezi timp de mai mulți ani lucrări într-o anumită așezare, iar rezultatul să nu fie vizibil cu ochiul liber. Este și cazul localității Întorsura Buzăului, unde lucrările demarate în 2012 abia acum încep să prindă contur.
Motivul principal? Firma de construcții s-a abătut foarte mult de la condițiile contractuale, însă în ultima etapă au apărut și anumite probleme tehnice.

Gospodărie Comunală SA înlocuiește 1.500 de contoare de apă la Sfântu Gheorghe

Gospodărie Comunală SA înlocuiește 1.500 de contoare de apă la Sfântu Gheorghe

La Sfântu Gheorghe, schimbarea contoarelor de branșament amplasate în exteriorul blocurilor de locuit se va desfășura treptat, în funcție de condițiile meteorologice, dar consumatorii nu vor fi afectați în mod direct. În mai multe locații din municipiul Târgu Secuiesc aceste lucrări sunt deja în derulare. 

Tarifele pentru apă și canalizare, ajustate cu 46, respectiv 30 de bani

Tarifele pentru apă și canalizare, ajustate cu 46, respectiv 30 de bani

În 2021, operatorul regional Gospodărie Comunală SA crește ușor tarifele la apă și canalizare.

Directorul societății, Kozsokár Attila, spune că deşi niciodată nu este o măsură apreciată de locuitori, ajustarea tarifelor pentru serviciile de apă şi canalizare este necesară, şi este pusă şi pe fondul creşterii tarifelor la energia electrică.

 

Rezultatele analizei calității apei potabile pentru luna ianuarie

Rezultatele analizei calității apei potabile pentru luna ianuarie

Se fac îmbunătățiri, dar rezultatele nu vor apărea peste noapte

Se fac îmbunătățiri, dar rezultatele nu vor apărea peste noapte

Soluționarea problemelor apărute la rețeaua de apă din localitatea Târgu Secuiesc este în mod constant în atenția operatorului regional Gospodărie Comunală SA. 

Directorul societății, Kozsokár Attila, afirmă că în această localitate alimentarea cu apă a intrat într-o nouă etapă, cu toate acestea, este nevoie de timp, iar rezultatele nu vor apărea imediat.

Angajăm tehnician instalații în construcții la sector întreținere rețele de apă și canalizare

Angajăm tehnician instalații în construcții la sector întreținere rețele de apă și canalizare

Gospodărie Comunală SA la centrul regional Târgu Secuiesc angajează tehnician instalații în construcții la sector întreținere rețele de apă și canalizare

Cerințele:  studii postliceale de profil, cunoștințe de operare pe calculator, permis de conducere categoria B.

Cererile, împreună cu  CV și copii după acte de studii se pot depune la secretariatul societății  din Târgu Secuiesc, str.Budai Nagy Antal, nr.1 până la data de 22 ianuarie 2021 sau se pot trimite pe adresa de email secretariat@apacov.ro. 

Informații suplimentare la telefon 0744326073 de luni până vineri, între orele 8:00-15:00.

Cine plătește pierderile de apă stradale?

Cine plătește pierderile de apă stradale?

 

În caz de defecțiune a conductelor de apă, pierderile din rețeaua publică de apă NU sunt incluse în consum, acestea încadrându-se în responsabilitatea prestatorul de servicii.

Ce se întâmplă cu consumatorii noștri care nu își achită facturile?

Ce se întâmplă cu consumatorii noștri care nu își achită facturile?

 

Gospodărie Comunală SA este tolerant față de consumatorii aflați în dificultăți financiare, de aceea le oferim posibilitatea de a plăti factura și în rate. Factura emisă consumatorilor include, serviciul de furnizare apă potabilă și serviciul de canalizare menajeră, astfel încât neplata facturii afectează ambele servicii.

De unde provine cantitatea suplimentară de apă facturată pentru consumatorii din imobilele de tip condominiu?

De unde provine cantitatea suplimentară de apă facturată pentru consumatorii din imobilele de tip condominiu?

 

Conform prevederilor legale în vigoare, Operatorul Regional citește contorul de apă principal montat în căminul situat pe domeniul public în amonte de blocul de locuințe. Cantitatea de apă măsurată de contorul principal se împarte la locuitorii blocului/ scării în funcție de cantitatea declarată a consumului, la care se mai adaugă diferență împărțită pe numărul de locuitori declarații. În majoritatea cazurilor cantitatea cumulată declarată de consumatori este mai mică decât volumul măsurat de contorul principal al imobilului de tip condominiu.

Informații despre citirea contoarelor de apa

Informații despre citirea contoarelor de apa

 

Târgu Secuiesc 

  • 1 - 31 octombrie citirea contoare de branșament la blocuri și la case

Comuna Catalina

  • 14 octombrie citirea contoare de branșament 

Comuna Ghelința

  • 14 octombrie citirea contoare de branșament 

Comuna Sânzieni

  • 14 octombrie citirea contoare de branșament 

Angajăm personal calificat în construcții / personal calificat cu experiență în construcția rețelelor de canalizare

Angajăm personal calificat în  construcții / personal calificat cu experiență  în construcția rețelelor de canalizare

Gospodărie Comunală SA - Sfântu Gheorghe angajează personal calificat în  construcții / personal calificat cu experiență  în construcția rețelelor de canalizare, pe o perioadă determinată de 6 luni

Cererile împreună cu CV și copii după certificat de calificare se pot depune la serviciul clienți al societăţii din Sfântu Gheorghe, str.Bánki Dónát, nr.27 până la data de 19 iunie 2020 sau se pot trimite pe adresa de email secretariat@apacov.ro.

Angajăm instalator sau vidanjor la sector DAIRA

Angajăm instalator sau vidanjor la sector DAIRA

Gospodărie Comunală SA la centrul regional Întorsura Buzăului angajează instalator sau vidanjor la sector DAIRA.

Cerințele pentru postul de instalator:  studii medii sau școală profesională și calificare în meserie, permis de conducere categoria B.

Cerințe pentru postul de vidanjor: permis de conducere categoria B. 

Cererile împreună cu CV-urile se pot depune la sediul  societăţii din Întorsura Buzăului, str. Ciucaș, bl. 5, sc. B, ap. 3 până la data de 29 ianuarie 2021 sau se pot trimite pe adresa de email secretariat@apacov.ro. 

Informații suplimentare la telefon 0267315400 de luni până vineri, între orele 7:00-15:00. 

Angajăm laborant

Angajăm laborant

Gospodărie Comunală SA la centrul regional Sfântu Gheorghe angajează laborant la laboratorul stației de captare și tratare apă.

Cerințe: studii medii cu bacalaureat specializare chimie-biologie sau certificat de calificare în meseria de laborant sau cu experiență în efectuarea analizelor fizico-chimice (prioritar din probele de apă).

Cererile, împreună cu  CV se pot depune la serviciul clienți al societăţii  din Sfântu Gheorghe, str. Bánki Donát, nr. 27 până la data de 5 februarie 2021 sau se pot trimite pe adresa de email secretariat@apacov.ro. 

Informații suplimentare la telefon 0267315400 de luni până vineri, între orele 8:00-15:00

 

Angajăm contabil șef

Angajăm contabil șef

Gospodărie Comunală SA - Sfântu Gheorghe

angajează Contabil șef

Cerințe:
- Studii universitare economice 
- Experienţa in contabilitate
- Cunoaşterea tehnicilor şi a legislaţiei financiare şi contabile
- Cunoaşterea aprofundată a contabilităţii de gestiune (calcul preţului de cost, centre de cost, benchmarking)
- Cunoştinţe de controlling
- Experienţa în programe computerizate integrate constituie avantaj
- Cunoștințe temeinice de operare calculator, pachetul Microsoft Office
- Cunostinte de limba engleză
- Capacitate de organizare, lucru în echipă, rezistenţa la stres

Oferim: 
- Salariu atractiv și tichete de masă
- Contract de muncă pe perioadă nedeterminată
- Loc de muncă sigur într-o societate în continuă dezvoltare

Plată online a facturilor și autocitire Index

Operatorul Regional Gospodărie Comunală, vă aduce la cunoștința consumatorilor, că își pot achita facturile sigur și rapid în mediul online pe pagina https://www.apacov.ro

Pentru ajutor vă rugăm consultați fișierul atașat.

Angajăm instalatori

Angajăm instalatori

Gospodărie Comunală SA la centrul regional Covasna angajează instalatori.

Cerințele: studii medii sau școală profesională și calificare în meserie, permis de conducere categoria B.

Cererile, împreună cu  CV-urile se pot depune la sediul  societăţii  din Covasna sau se pot transmite prin email la adresa secretariat@apacov.ro până la data de 5 februarie 2021.

Informații suplimentare la telefon 0267315400 de luni până vineri, între orele 7:00-15:00. 

Angajăm VIDANJOR – CURĂȚITOR CANAL LA SECTOR CANAL

Angajăm VIDANJOR – CURĂȚITOR CANAL LA SECTOR CANAL

Gospodărie Comunală SA - Sfântu Gheorghe 

angajează vidanjor-curățitor canale

Cererile împreună cu CV se pot depune la serviciul clienți al societății din Sfântu Gheorghe, str. Bánki Donát, nr. 27, până la data de 7 august 2020 sau se pot trimite pe adresa de email secretariat@apacov.ro. 

Informații suplimentare la telefon 0267315400 de luni până vineri, între orele 8:00-15:00.

Angajăm conducător auto

Angajăm conducător auto

Gospodărie Comunală SA la centrul regional Covasna angajează conducător auto.

Cerințele: studii medii sau școală profesională, permis de conducere categoria B, C și C+E

Cererile împreună cu CV-urile și copiile actelor de studii și a permisului de conducere se pot depune la sediul societăţii din Covasna sau se pot transmite prin email la adresa secretariat@apacov.ro până la data de 12 martie 2021.

Informații suplimentare la telefon 0267315400 de luni până vineri, între orele 7:00-15:00

Casieria din Târgu Secuiesc

Casieria din Târgu Secuiesc

Gospodărie Comunală SA aduce la cunoștința consumatorilor, că din data 05 octombrie 2020 casieria din Târgu Secuiesc va fi deschisă după următorul program: 

Luni – Miercuri - Vineri 

 10:00 – 13:00

La centrul regional Sfântu Gheorghe angajăm inginer

La centrul regional Sfântu Gheorghe angajăm inginer

Gospodărie Comunală SA la centrul regional Sfântu Gheorghe angajează inginer.

Cerințe: studii superioare licențiate cu diplomă, operare PC, experiența în proiectare/execuție/supervizare lucrări de alimentare cu apă și/sau canalizare reprezintă un plus, cunoașterea limbii engleze – nivel mediu – prezintă avantaj.

Cererile, împreună cu  CV se pot depune la serviciul clienți al societăţii  din Sfântu Gheorghe, str. Bánki Donát, nr. 27 până la data de 26 februarie 2021 sau se pot trimite pe adresa de email secretariat@apacov.ro. 

Informații suplimentare la telefon 0267315400 (interior 19) de luni până vineri, între orele 8:00-15:00.

Instalator sanitar și spălător manual.

Instalator sanitar și spălător manual.

 

Gospodărie Comunală SA Sfântu Gheorghe - la sector Târgu Secuiesc angajează instalator sanitar și săpător manual.  

Cerințe la postul de instalator sanitar: școală profesională sau studii medii și calificare în meseria de instalator. 

Cererile, împreună cu  CV și copiile actelor de studii și certificate de calificare (în cazul candidaților pentru postul de instalator) se pot depune la secretariatul societății din Târgu Secuiesc, str.Budai Nagy Antal, nr.1 până la data de 25 septembrie 2020 sau se pot trimite pe adresa de email secretariat@apacov.ro.  

Informații suplimentare la telefon 0267315400 de luni până vineri, între orele 8:00-15:00.

Angajăm tehnician instalații în construcții

Angajăm  tehnician instalații în construcții

GOSPODĂRIE COMUNALĂ S.A.

 la centrul regional Târgu Secuiesc angajează TEHNICIAN INSTALAȚII ÎN CONSTRUCȚII la sector întreținere rețele de apă și canalizare.

Cerințe: studii postliceale de profil, cunoștințe de operare pe calculator, permis de conducere categoria B.

Angajăm muncitor necalificat la sector DAIRA

Angajăm muncitor necalificat la sector DAIRA

Gospodărie Comunală SA la centrul regional Sfântu Gheorghe angajează muncitor necalificat la sector DAIRA.

Cererile, împreună cu  CV se pot depune la serviciul clienți al societăţii din Sfântu Gheorghe, str. Bánki Donát, nr. 27 până la data de 22 ianuarie 2021 sau se pot trimite pe adresa de email secretariat@apacov.ro. 

Informații suplimentare la telefon 0267315400 de luni până vineri, între orele 7:00-15:00.

Angajăm inginer instalații în construcții la sector întreținere rețele de apă și canalizare

Angajăm inginer instalații în construcții la sector întreținere rețele de apă și canalizare

Gospodărie Comunală SA la centrul regional Târgu Secuiesc angajează inginer instalații în construcții la sector întreținere rețele de apă și canalizare. 

Cerințele:  studii superioare de profil, cunoștințe de operare pe calculator, permis de conducere categoria B.

Cererile, împreună cu  CV și copiile după acte de studii se pot depune la secretariatul societății  din Târgu Secuiesc, str. Budai Nagy Antal, nr. 1 până la data de 29 ianuarie 2021 sau se pot trimite pe adresa de email secretariat@apacov.ro. 

Informații suplimentare la telefon 0267315400 de luni până vineri, între orele 7:00-15:00.

Angajam instalator

Angajam instalator

Gospodărie Comunală SA - Sfântu Gheorghe

angajează instalator

Cerințe: școală profesională sau studii medii și certificat de calificare în meserie.   

Cererile împreună cu CV și copii după certificat de calificare se pot depune la serviciul clienți al societății din Sfântu Gheorghestr. Bánki Donát, nr. 27, până la data de 7 august 2020 sau se pot trimite pe adresa de email secretariat@apacov.ro

Informații suplimentare la telefon 0267315400 de luni până vineri, între orele 8:00-15:00.

Angajăm inginer instalații în construcții la sector întreținere rețele de apă și canalizare

Angajăm inginer instalații în construcții la sector întreținere rețele de apă și canalizare

Gospodărie Comunală SA la centrul regional Târgu Secuiesc angajează inginer instalații în construcții la sector întreținere rețele de apă și canalizare.  

Cerințele:  studii superioare de profil, cunoștințe de operare pe calculator, permis de conducere categoria B.

Cererile împreună cu  CV și copiile după actelor de studii se pot depune la secretariatul societății  din Târgu Secuiesc, str. Budai Nagy Antal, nr. 1 până la data de 26 februarie 2021 sau se pot trimite pe adresa de email secretariat@apacov.ro.  

Informații suplimentare la telefon 0267315400 de luni până vineri, între orele 7:00-15:00.

PayPoint, Payzone, Un-doi centru de plăți

PayPoint, Payzone, Un-doi centru de plăți

Operatorul Regional Gospodărie Comunală, vă aduce la cunoștința consumatorilor, că își pot achita facturile sigur și rapid la magazinele care au instalate terminale PayPoint, Payzone sau Un-doi centru de plăți.

În vederea efectuării unei plăţi, clienţii care beneficiază de serviciile furnizate/prestate de Gospodărie Comunală S.A. trebuie doar să se prezinte cu factura în cel mai apropiat magazin în care se găseşte un terminal PayPoint, Payzone sau Un-doi centru de plăți. Vânzătorul scanează codul de bare de pe factură, clientul achită suma în numerar şi primeşte pe loc un exemplar al chitanţei cu detaliile tranzacţiei (data plăţii, suma, locaţia, furnizorul, etc). Operaţiunea durează doar, câteva minute, reducând astfel considerabil timpul alocat plăţii facturilor

Calitatea apei potabile

Indicatorii  de calitate ale apei potabile distribuită în oraşele judeţului Covasna

Calitatea apei potabile este un factor foarte important în viaţa noastră.

În continuare vă prezentăm tabelele cu indicatorii de calitate ale apei potabile distribuite în localitatile din aria de operare.

Fiecare picătură contează

Scopul societăţii noastre este, ca elementul de bază, apa potabilă, să ajungă în gospodăria tuturor locuitorilor în fiecare zi a anului.

Probabil aveţi cunoştinţă despre faptul că în mai multe ţări, apa potabilă nu este de calitate. Din ce în ce mai mult ne confruntăm cu problema scăderii proviziilor de ape dulci.

Este sarcina noastră principală, protejarea mediului prin epurarea apelor uzate în condiţiile prevăzute de autorizaţia şi ligislaţia de mediu.

Pagina noastră de web, vă informează în importanţa activităţii noastre, vă invită de a participa în atingerea scopului nostru, menţinerea apelor cât mai curate, deoarece…fiecare picătură contează.

Telefoane utile

DISPECERAT- SERVICII NON-STOP: 0744-326104, 0267-315393

SEDIUL CENTRAL SECRETARIAT      Tel: 0267-315400, 0267-315391

                                                              Fax: 0267-351739

                                                              E-mail: secretariat@apacov.ro

RELAȚII CU CLIENȚII     Tel: 0267-351390

TELEFON VERDE: 0 800 800 603

Pentru situații de urgență, apelați: 112

SEDII SECUNDARE:

TÂRGU SECUIESC: 0372 – 743860

COVASNA: 0267 – 341557

INTORSURA BUZĂULUI: 0267 – 371771

Sistări / Avarii

Sistări / Avarii

 

Operatorul Regional Gospodărie Comunală SA. vă informează, că: 

11 mai 2021, din cauza lucrărilor de conectare a noile conducte de apă potabilă din Sfântu Gheorghe pe strada Rozelor între orele 8 și 15 se va sista furnizarea apei potabile în strada Rozelor.

După reluarea furnizării, apa poate prezenta impurități. Solicităm consumatorilor să acorde o atenție sporită utilizării aparatelor de uz casnic și a dispozitivelor tehnice care utilizează apă în perioada indicată! Mulțumim pentru înțelegere.